Interviul integral | Marius Tucă Show. Ion Cristoiu: A venit momentul să le spunem românilor că n-a fost revoluție

Ion Cristoiu a afirmat că ideea că în decembrie 1989 a fost o revoluție e o iluzie întreținută a poporului român și că ar fi corect să se folosească un alt termen, care să acopere atât ideea de revoluție, cât și cea de lovitură der stat.

„Eu sunt de acord, a venit momentul să le spunem românilor că n-a fost revoluție, ci că au fost evenimentele din decembrie 89, cum spuneți foarte bine, acoperă și una și alta”, a afirmat jurnalistul.

Ion Cristoiu a trăit evenimentele din decembrie 1989 într-o dublă ipostază, de ziarist și cetățean și spune că a avut îndoieli asupra a ceea ce se întâmplă încă din 22 decembrie.

„Eu am un mare avantaj, eu am fost și în perioada respectivă am trăit, nu numai ca gazetar, ci chiar și ca cetățean și am avut serioase îndoieli față de ceea ce se întâmplă chiar din 22 decembrie la prânz. (…) De obicei, după-amiaza mă duceam la revista Teatru, unde puteam să lucrez. Era pe Sărindari, unde era Teatrul Mic, unde fusese Adevărul. Pe 21 decembrie, când am coborât, era garderoba la subsol, femeile de la subsol, alea care dădeau paltoanele erau palide. Și le-am întrebat ce s-a întâmplat și mi-au spus „Nu știți? S-a spart mitingul!”. Apropos de influențe”, a povestit jurnalistul.

Ion Cristoiu continuă, mărturisind că a fost surprins de imaginea de „rivoluție” a lui Caragiale, că oamenii se duc în Piața Universității ca la spectacol.

„Am luat-o spre revista Teatru prin fața Sălii Palatului în partea ailaltă. Sala Palatului era înconjurată deja de tancuri deci, trebuie să înțeleagă telespectatorii că se crease matca, adică cordoanele de armată și se trupe de securitate protejau… n-aveai voie să treci prin Piață. Și atunci era pe unde sunt acum, mă rog, unde sunt crâșmele alea, deci puteai să mergi numai pe trotuarul de peste drum de Sala Palatului cum ar veni. Și mergea până la CC, nu, până la Casa Armatei, deci era un din ăsta. Am ajuns acolo, deci era 21, am stat până spre seară. Am avut, și acum trebuie să fac o mărturie în premieră, soția mea Doina Diaconu ședea chiar într-un bloc de deasupra Sălii Dalles, nu, din Piața Dalles și vorbeam cu ea la telefon și îmi spunea ce e în piață. Am vrut să văd ce e în Piață și m-am dus de pe Sărindari, aveam așa un… nu aveam chiar un cojoc, aveam un palton și am luat-o pe lângă Arhitectură. Ce m-a surprins atunci a fost caracterul… Deci acolo l-a Dalles se vedeau niște tipi strigând, dar ce m-a surprins este faptul că oamenii erau ca la „rivoluție” ca în Caragiale. Adică veneau ca la spectacol bucureștenii. Se uitau acolo, plecau”, a remomorat jurnalistul momentele de acum 30 de ani.

Un alt moment interesant relatat de Ion Cristoiu a fost cel al săltării unor demostranți de Miliție în Piața Romană.

„Am plecat spre casă pe Ștefan cel Mare. foarte interesant este, când am ajuns la Piața Romană, acolo am văzut cum erau înhățați de către miliție niște demonstranți, că Piața Romană era goală. Nu se demonstra dar erau suspecți, eu nu eram suspect pentru că bănuiesc că arătam cu servietă ca un fel de activist de partid. Mă duceam pe jos. Când am ajuns acasă pe Ștefan cel Mare, că eu stăteam deasupra lui Virgil Măgureanu, la 12 noaptea am deschis geamul și geamul dădea spre Piața Universității. Ștefan cel Mare e departe, și se auzeau acolo strigăte și am auzit în liniștea aia doi tipi care spuneau „hai, domnule, să mergem la benzină că nu mai e coadă”. (…) am dat un exemplu, apropo de atmosferă”, a povestit jurnalistul.

Ion Cristoiu își amintește cum încă din seara de 22 decembrie a întrebat într-un cerc de prieteni cine e în spatele evenimentelor, iar când l-a văzut pe Ion Iliescu la televizor, s-a liniștit.

„Aveam programat să plec pe 22 la Cluj. Pe 22 decembrie m-am dus din nou la revista Teatru, observați că îmi făceam veacul acolo, tot pe jos, și la prânz când am ajuns în Piață, că era ușor de mers, când fugise Ceaușescu, nu o să uit, vedeam și mașina aia, mai țineți minte La un moment dat eram cu niște colaboratori de la revista Teatru, ne-am dus la cineva acasă să ne uităm la televizor. Ei sunt martori și acum că întrebarea mea era cine e în spate. Adică eu nu am crezut un moment de pe 22 de la prânz că nu e cineva în spate. Și când s-a ivit Ion Iliescu, eu m-am liniștit, eu în calitatea mea de nomenclaturist. Era de-al nostru”, a susținut jurnalistul.

Ion Cristoiu a amintit totodată că a pus public sub semnul întrebării ideea de revoluție în februarie 1990, când a lansat 25 de întrebări în legptură cu dupăamiaza zilei de 22 decembrie 1989

„Februarie, 23 februarie 1990. Eu nu am pus în acel articol pe care văd că… despre el a scris și Alex Mihai Stoenescu în cartea lui despre primul an post-decembrist, se numea „22 decembrie 1989, o după-amiază cu prea multe întrebări”. Deci, eu puneam la o lună, și în plin entuziasm, era așa un entuziasm, dacă contestai, dacă îți puneai întrebări în legătură cu ieșirea poporului în stradă care cu brațe goale a răsturnat dictatura, sigur că în primul rând te băteau FSN-istele cu poșeta…Da, dar erau foarte tari FSN-istele, chiar îl iubeau pe Ion Iliescu sau te băteau revoluționarii care erau un fel de #rezist, am avut multe probleme cu revoluționarii, cu Dan Iosif pentru faptul că puneam la îndoială revoluția și, sigur, era o uriașă presiune a echipei Iliescu care era la putere deținea toate mijloacele de presă, în legătură cu acea… Eu nu am contestat în februarie, n-am spus că a fost lovitură de stat. Am pus cred 25 de întrebări în legătură cu acea după-amiază de 22 decembrie 1989″, a explicat jurnalistul.

Prezentăm interviul integral:

Marius Tucă: Bine v-am găsit oameni buni la o nouă emisiune, ediție specială, invitat meu, domnul Ion Cristoiu. Bună seara, bine ați venit.

Ion Cristoiu: Bună seara.

Marius Tucă: Au trecut 30 de ani de…?

Ion Cristoiu: Au trecut și 30…

Marius Tucă: 30 de ani de…?

Ion Cristoiu: De la evenimentele din decembrie 1989.

Marius Tucă: Evenimentele din decembrie. Asta acoperă și adevărul celor care vorbesc despre lovitură de stat.

Ion Cristoiu: Da, ar trebui înainte de a intra în subiect să precizăm de ce această bătălie cu revoluție și lovitură de stat. Și dumneavoastră și eu am stat de vorbă cu Iliescu și în particular în cei 30 de ani și el nu va recunoaște niciodată, nici cei care au făcut, că a fost lovitură de stat dintr-un simplu motiv, lovitură de stat are o conotație negativă. Pe vremea lui Stalin, lovitura de stat din noiembrie 1917, că a fost lovitură de stat, bolșevică era considerată revoluție. Dacă spuneai că a fost lovitură de stat ajungeai în Siberia sau în fața plutonului de execuție. Atunci preferă termenul de „revoluție”, care văd că e folosit și acum, care este un termen pompos, frumos. Apropos de carte pe care o să o amintiți dumneavoastră a lui Radu Portocală „Căderea lui Ceaușescu”, el a dat un interviu unui site francez recent și spune o chestiune pe care ar trebui să o discutăm noi și să o și concluzionăm. Spune termenul de „revoluție” pentru schimbările din Est este folosit numai în România, este o iluzie a poporului român, întreținută, că el a făcut revoluție și nu o schimbare perestroikistă și, în consecință, după 30 de ani, zice el, eu sunt de acord, a venit momentul să le spunem românilor că n-a fost revoluție ci că au fost evenimentele din decembrie 89, cum spuneți foarte bine, acoperă și una și alta.

22 decembrie 1989, o după-amiază cu prea multe întrebări

Marius Tucă: Domnule Cristoiu, dar dumneavoastră ați pus sub semnul întrebării revoluția încă din ianuarie 90, nu?

Ion Cristoiu: Februarie, 23 februarie 1990.

Marius Tucă: La începutul anului 90 foarte devreme. De ce?

Ion Cristoiu: Eu nu am pus în acel articol pe care văd că… despre el a scris și Alex Mihai Stoenescu în cartea lui despre primul an post-decembrist, se numea 22 decembrie 1989, o după-amiază cu prea multe întrebări. Deci, eu puneam la o lună, și în plin entuziasm, era așa un entuziasm, o jubilație…

Marius Tucă: S-a văzut la alegeri entuziasmul.

Ion Cristoiu: Da. Nu, dar era un entuziasm, dacă contestai, dacă îți puneai întrebări în legătură cu ieșirea poporului în stradă care cu brațe goale a răsturnat dictatura, sigur că în primul rând te băteau FSN-istele cu poșeta…

Marius Tucă: Nu aveau poșete aveau sacoșe.

Ion Cristoiu: Da, dar erau foarte tari FSN-istele, chiar îl iubeau pe Ion Iliescu sau te băteau revoluționarii care erau un fel de #rezist, am avut multe probleme cu revoluționarii, cu Dan Iosif pentru faptul că puneam la îndoială revoluția și, sigur, era o uriașă presiune a echipei Iliescu care era la putere deținea toate mijloacele de presă, în legătură cu acea… Eu nu am contestat în februarie, n-am spus că a fost lovitură de stat. Am pus cred 25 de întrebări în legătură cu acea după-amiază de 22 decembrie 1989…

Marius Tucă: Adică, ați fost gazetar chiar în momentele de euforie totală, mai ales cum a fost evenimentul din decembrie 89.

Ion Cristoiu: Pot să vă spun că am răspuns într-un interviu din 1993 despre cum am trăit. Eu am un mare avantaj, eu am fost și în perioada respectivă am trăit, nu numai ca gazetar, ci chiar și ca cetățean și am avut serioase îndoieli față de ceea ce se întâmplă chiar din 22 decembrie la prânz. Foarte interesante mărturiile mele… Eu îmi făceam veacul la revista Teatru. 21 decembrie, că e foarte interesant, m-a prins la Biblioteca Academiei. Ca de obicei eram la Biblioteca Academiei, studiam la sala 3 istoria literaturii proletcultiste. Sala trei era o sală condusă de o securistă deoarece acolo se citeau cărțile și ziarele interzise. E foarte interesant, erau două ziare interzise, de gradul doi, să spunem, grad secundar pentru asta era, de exemplu, era Scânteia din anii 50 pentru că pentru asta trebuia să aduci o adeverință, cum aveam eu, de la ziar…

Marius Tucă: Dar nu putem vorbi atunci despre istoria proletcultistă, vorbeam despre…

Ion Cristoiu: Nu e foarte interesant…

Marius Tucă: Hai că e ca la revoluție, au venit documentele.

Ion Cristoiu: Deci în afară de sala mare, unde… Fondul de cărți al Bibliotecii Academiei, și găsesc acum, aveau foarte multe cărți pe care scria interzis, în afară de interzis era strict-interzis. Aceste două categorii de publicații și cărți se citeau la sala trei. Sau astea cu interzis le citeai cu simplă adeverință, strict-interzis erau cărțile legionare. Ele se citeau, dar scriai într-un caiet că ai citit în ziua respectivă și ce ai citit.

Marius Tucă: Chiar dacă erau strict-interzise?

Ion Cristoiu: Da. dar alea erau foarte greu de obținut. Eu nu am citit niciodată strict-interzis, am citit numai interzise, am dat un exemplu. Și atunci…

Marius Tucă: Dar spuneți-mi, materiale, articole despre perioada regalității erau, existau? Se puteau citi? Nu vă întreb întâmplător…

Ion Cristoiu: Nu, nu, înțeleg. Se putea citi numai cele legionare și fasciste și erau la strict-interzis. Dincoace…

Marius Tucă: Dar nu cele legate de familia regală, de Carol I, Carol II…

Ion Cristoiu: Nu, nu erau la circuitul normal.

Marius Tucă: Știți de ce vă întreb asta? Și facem o paranteză, pentru că generația oamenilor născuți după 1940, da, în 44 au fost evenimentele din 23 august și în 47, oamenii care s-au născut în 40 erau copii, practic ei s-au născut într-o epocă strict comunistă sau în epoca comunistă. Și atunci, această generație a fost o generație tampon care a știut, probabil, doar de la părinți că a existat perioada regală, că a existat democrație. Ei s-au născut, s-au trezit copii la 6-7 ani, până în 10 ani, în comunism și asta au luat-o ca atare. Apropo de faptul că nu a existat aproape nimic…

Ion Cristoiu: Da, și? Și eu m-am născut în 48, pentru mine comunismul era o…

Marius Tucă: O stare de fapt și un dar.

Ion Cristoiu: Pentru totdeauna.

Marius Tucă: Da, vă rog să întoarceți.

Ion Cristoiu: În interviul ăla n-am povestit tot, e foarte important, deci eu pot să fiu un martor.

Marius Tucă: Vă ascult, sunt aici.

Ion Cristoiu: Pe 21, de obicei, după-amiaza mă duceam la revista Teatru, unde puteam să lucrez. Era pe Sărindari, unde era Teatrul Mic, unde fusese Adevărul. Pe 21, când am coborât, era garderoba la subsol, femeile de la subsol, alea care dădeau paltoanele erau palide. Și le-am întrebat ce s-a întâmplat și mi-au spus „Nu știți? S-a spart mitingul!”. Apropos de influențe. Am luat-o spre revista Teatru prin fața Sălii Palatului în partea ailaltă. Sala Palatului era înconjurată deja de tancuri deci, trebuie să înțeleagă telespectatorii că se crease matca, adică cordoanele de armată și se trupe de securitate protejau… n-aveai voie să treci prin Piață. Și atunci era pe unde sunt acum, mă rog, unde sunt crâșmele alea, deci puteai să mergi numai pe trotuarul de peste drum de Sala Palatului cum ar veni. Și mergea până la CC, nu, până la Casa Armatei, deci era un din ăsta. Am ajuns acolo, deci era 21, am stat până spre seară. Am avut, și acum trebuie să fac o mărturie în premieră, soția mea Doina Diaconu ședea chiar într-un bloc de deasupra Sălii Dalles, nu, din Piața Dalles și vorbeam cu ea la telefon și îmi spunea ce e în piață. Am vrut să văd ce e în Piață și m-am dus de pe Sărindari, aveam așa un… nu aveam chiar un cojoc, aveam un palton și am luat-o pe lângă Arhitectură. Ce m-a surprins atunci a fost caracterul… Deci acolo l-a Dalles se vedeau niște tipi strigând, dar ce m-a surprins este faptul că oamenii erau ca la „rivoluție” ca în Caragiale. Adică veneau ca la spectacol bucureștenii. Se uitau acolo, plecau. Foarte interesant, domnule Marius Tucă, este că ea nu era blocată.

Marius Tucă: Da, se putea circula.

Ion Cristoiu: Păi, da, dar putându-se circula pe tot bulevardul, bucureștenii veneau și luau notă, nu participau, că ceva e acolo. Asta a fost. Doi, eu, în felul meu, cred că mai eram cu cineva, nu mi-am putut stăpânii gura nici atunci, băi, e ca în Caragiale, că așa era. Au venit ăștia la „rivoluție”, și au venit doi să mă bată. Erau un fel de revoluționari de pe atunci și unul din ei a zis „aoleu”, al treilea s-ar putea să fie provocator și m-au lăsat. Pentru că eu deja întinam idealul revoluției. Oamenii se uitau ca la o piesă de teatru, unii erau pe trepte la Național și unii erau pe trepte, aveți imaginea, la Arhitectură. În spatele meu era o soție de general cu fiică-sa. Alt lucru care m-a șocat era că ea îl critica pe Ceaușescu, soție de general, vă imaginați, că fiu-său e trimis, știți, la porumb, la ăla… și era destul de înțolită. Adică era ceva în neregulă. Ăia sigur, demonstrau acolo, când m-am întors la revista Teatru am sunat-o din nou pe Doina și ea povestea că se trage, că se stă pe burtă, că era… bun. Am plecat spre casă pe Ștefan cel Mare. foarte interesant este, când am ajuns la Piața Romană, acolo am văzut cum erau înhățați de către miliție niște demonstranți, că Piața Romană era goală. Și închei.

Marius Tucă: Nu se demonstra în Piața Romană.

Ion Cristoiu: Nu, nu se demonstra dar…

Marius Tucă: Oamenii care voiau să treacă pe acolo…

Ion Cristoiu: Da, dar care erau suspecți, eu nu eram suspect pentru că bănuiesc că arătam cu servietă ca un fel de activist de partid. Mă duceam pe jos. Când am ajuns acasă pe Ștefan cel Mare, că eu stăteam deasupra lui Virgil Măgureanu, la 12 noaptea am deschis geamul și geamul dădea spre Piața Universității. Ștefan cel Mare e departe, și se auzeau acolo strigăte și am auzit în liniștea aia doi tipi care spuneau „hai, domnule, să mergem la benzină că nu mai e coadă”. Deci ați înțeles ce imagine, poporul român, în timp ce ăia acolo…

Marius Tucă: Nu erau toți…

Ion Cristoiu: Nu, am dat un exemplu, apropo de atmosferă. Aveam programat să plec pe 22 la Cluj. Pe 22 decembrie m-am dus din nou la revista Teatru, observați că îmi făceam veacul acolo, tot pe jos, și la prânz când am ajuns în Piață, că era ușor de mers, când fugise Ceaușescu, nu o să uit, vedeam și mașina aia, mai țineți minte…

Toți cei care lucram în presă așteptam să vină unul ca Iliescu, deja ne săturasem de Ceaușescu

Marius Tucă: N-ați văzut la televizor întreruperea programului și…?

Ion Cristoiu: Nu, n-am văzut. Am văzut… La un moment dat eram cu niște colaboratori de la revista Teatru, ne-am dus la cineva acasă să ne uităm la televizor. Ei sunt martori și acum că întrebarea mea era cine e în spate. Adică eu nu am crezut un moment de pe 22 de la prânz că nu e cineva în spate, sunteți de acord.

Marius Tucă: În spatele desfășurării…

Ion Cristoiu: Și când s-a ivit Ion Iliescu, eu l-am prins, m-am liniștit, eu în calitatea mea de nomenclaturist.

Marius Tucă: Pentru că îl știați.

Ion Cristoiu: Nu, era de-al nostru.

Marius Tucă: Pentru că îl cunoșteați pe Ion Iliescu.

Ion Cristoiu: Nu. Pentru că noi, toți cei care lucram în presă așteptam să vină unul ca Iliescu, deja ne săturasem de Ceaușescu, adică…

Marius Tucă: Adică unul mai liberal.

Ion Cristoiu: Da. Iliescu garanta că e liberal, că o să fie libertatea minimă a cuvântului, și atunci am zis, unu, e de-al nostru, aha, și Iliescu e perestroikist și, în plus, am zis totuși e de-al nostru. Așa au reacționat…

Marius Tucă: Păi, da, dar l-ați văzut și pe Petre Roman.

Ion Cristoiu: Nu, la televizor când a apărut prima dată Ion Iliescu.

Marius Tucă: Și n-a apărut cu Roman? Nu mai țin minte.

Ion Cristoiu: Nu. Prima dată a apărut și a zis că au întinat…

Marius Tucă: Dar l-ați văzut și pe Dinescu și pe Caramitru…

Ion Cristoiu: N-am apucat deschiderea, eu am apucat…

Marius Tucă: Ah, momentul în care și-a făcut apariția Iliescu în celebrul studio 4 al televiziunii.

Ion Cristoiu: M-am liniștit în momentul în care am… După asta țin minte că am condus pe cineva în Militari, era șase seara, și se dădea pe gratis Libertatea. Atenție, Libertatea era celebra Informație a Bucureștiului care și-a schimbat, domnule Marius Tucă, la ora două. Oricât… trebuia să fii nebun să schimbi la două când nu știai ce…

Marius Tucă: Nu, dar spiritul ăsta de gazetar se mai poate întâmpla, ce a venit cineva să ne spună, gata, de azi sunteți Libertatea, vă rog să tipăriți ziarul? E greu de crezut.

Ion Cristoiu: Păi stați un pic, la ora două, domnule? Se putea presupune că Ceaușescu… noi nu știam că a fugit. Putea să se ducă și să vină…

Marius Tucă: Nu, știau, se anunțase la televiziune că a fugit.

Ion Cristoiu: Nu, nu. El a fost plecat cu elicopterul, atât se știa.

Marius Tucă: Ah, da, că a fugit din CC, asta vreau să spun.

Ion Cristoiu: Păi nu, că a plecat, dar de unde puteai tu să știi la Libertatea, la Informația, că ești jurnalist comunist, că Ceaușescu nu mai vine? Nu înțelegeți că a schimbat firma, nu numai ziarul? Și Libertatea care se difuza pe gratis pe la ora șase, mi-am aruncat privirea pe prima pagină și semna Stelian Moțiu pe care îl știam de la Viața Studențească și un domn, un poet, Dumnezeu să-l ierte, Mihai Bărbulescu, care scrisese la mine la supliment numai despre tovarășa pozitiv. Nu. Acum era unul negativ. Era o poezie, ticăloșii de Ceaușiști, și eu zic hopa, a, ăștia sunt de-ai noștri, am înțeles. Adică…

Marius Tucă: S-a schimbat…

Ion Cristoiu: Deci Mihai Bărbulescu, Dumnezeu să-l ierte, era unul din poeții care publica automat despre Ceaușescu, da? Și cu toate acestea ei erau… așa că… Foarte important în această mărturie este următorul lucru: A doua zi când au apărut pe ziduri „Aruncați carnetele de partid” și nu o să uit această reacție a mea în care am zis „Hopa, înseamnă că se merge mai departe de perestroika”, adică deja aruncarea carnetelor de partid, nu știu dacă ați înțeles. Ca să înțelegeți psihologia, în noaptea de 22 spre 23 eu auzeam tunurile de la Otopeni. Eram convins, domnule Tucă, că vine Ceaușescu înapoi.

Marius Tucă: A, deci asta ați gândit în momentul ăla?

Adevărata democrație a fost în zilele alea. Nu o să uit, la Piața Romană pe 23 era o tribună și se confruntau

Ion Cristoiu: Păi, dar stați un pic. Eu asta voiam să spun că toți cei care au făcut, de exemplu, Scânteia devine la ora trei Scânteia Poporului. Domnule Marius Tucă n-aveai cum, am lucrat în sistem, cum să faci Scânteia… Dar dacă venea ăla înapoi? Înseamnă că cineva a zis nu vine. Nu înțelegeți? Există în istorie, știți și dumneavoastră, foarte multe cazuri în care ăla s-a dus la Târgoviște…

Marius Tucă: Și eu am crezut despre Băsescu după referendum că nu mai vine înapoi, dar a venit.

Ion Cristoiu: Și un singur lucru vreau… Adevărata democrație a fost în zilele alea. Nu o să uit, la Piața Romană pe 23 era o tribună și se confruntau. Era unul care spunea cu anticomuniști, a luat un tânăr comunist cuvântul și a zis „Bă, dar Grivița, bă, dar…” adică pentru prima dată…

Marius Tucă: Aveau discursuri, erau…

Ion Cristoiu: Care nu e acum, nu. Acum nu poți să vii și să bă, dar voi ați făcut, ați omorât muncitori la Grivița în 33. Deci a fost unul din marile momente, alea în care chiar se polemiza. Deci eu m-am îndoit din prima clipă.

Marius Tucă: Domnul Cristoiu, avem aici această carte. Ea a apărut sau urmează să apară?

Ion Cristoiu: Nu, a apărut deja.

Marius Tucă: A apărut, Radu Portocală, era gazetar în 1989 și era și corespondent la postul de radio Vocea Americii, da?

Ion Cristoiu: Nu, era la Paris, el a comentat… nu, e foarte interesant personajul…

Marius Tucă: Așa scrie aici.

Ion Cristoiu: Păi nu, el era la Paris.

Marius Tucă: Era la Paris, e adevărat.

Ion Cristoiu: Și a comentat la Antenne Deux, dacă nu mă înșel, sau Trois…

Marius Tucă: Corespondent al postului de radio Vocea Americii.

Ion Cristoiu: Da, dar pe lângă asta el a comentat în direct evenimentele din decembrie.

Marius Tucă: E adevărat, da. La Antena Doi, cum ar veni, așa.

Ion Cristoiu: Domnule Marius Tucă, marele avantaj, marea contribuție a lui Radu Portocală este în felul următor. În octombrie 1990, octombrie, el a publicat o carte în Franța „Autopsia unei lovituri de stat românești. Din țara minciunilor”. Deci pentru noi care ne băteam atunci cu o versiunea oficială a fost de un mare ajutor că el confirma în Occident, alături de alții, a fost și Michel Castex…

Marius Tucă: Deci căderea lui Ceaușescu…

Despre cartea lui Radu Portocală: Ceaușescu este pentru prima dată de 30 de ani personaj tragic.

Ion Cristoiu: Acum a scos o carte, care nu e reluarea ediției de atunci, atunci a scos-o la Paris, noi am tradus-o, „Căderea lui Ceaușescu”.

Marius Tucă: „Căderea lui Ceaușescu”, prefață de Ion Cristoiu, o carte de Radu Portocală, așa cum spuneam, era și corespondent al postului de radio Vocea Americii. Ce spune? Ce spune în această carte, spuneți-mi în câteva cuvinte, Radu Portocală și care este noutatea cărții lui Radu Portocală față de acea carte?

Ion Cristoiu: Noutatea este următoarea: Ceaușescu este pentru prima dată de 30 de ani personaj tragic. Adică Radu Portocală spune în felul următor: Ce s-a întâmplat în România nu este altceva decât tot ce s-a întâmplat În Estul Europei pus la cale de Moscova. Ceea ce e și adevărat. Contrar așteptărilor, Nicolae Ceaușescu nu mai avea nicio putere începând cu 17. Adică toate manetele lui, el știa că vine tăvălugul dar toate manetele lui nu mai funcționa niciuna și așa și este dacă… mitinguri în 21, e clar că nu-l mai asculta, adică, după părerea mea…

Marius Tucă: Și mai e o chestiune, el se afla în străinătate. Să ne aducem aminte momentul demonstrațiile…

Ion Cristoiu: A plecat în Iran pe data de… cred că după 17.

Marius Tucă: Iar șefa operațiunii aici sau șeful operațiunii era cumva Elena Ceaușescu. Dar în ce măsură Elena Ceaușescu putea să conducă tot ceea ce era aici.

Ion Cristoiu: Vedeți, domnul Marius Tucă, în… scot și eu o carte, în afară de asta, trebuie să le spunem…

Marius Tucă: Vorbim despre cartea dumneavoastră.

Ion Cristoiu: Nu, dar e foarte important că în cartea respectivă care se numește, trebuie să spun, o culegere, apare tot la editura Mediafax, apare în ianuarie, o să o lansăm împreună cu cartea asta, se numește „Decembrie 1989. Comunismul cade în picioare”, nu e titlul meu este al lui Sârbu, Adrian Sârbu, trebuie să recunosc. Și acolo este un articol foarte mare al meu, paralela între 23 August și Decembrie.

Marius Tucă: 23 August 44.

Ion Cristoiu: Există multe, multe lucruri.. mareșalul împușcat, Ceaușescu… dar există un element interesant: Ceaușescu pleacă în Iran, inexplicabil, inexplicabil, în toiul… când în Timișoara…

Marius Tucă: Asta spuneam.

Ion Cristoiu: Dar pleacă și mareșalul la 1 august la Olănești. Deci complotul…

Marius Tucă: Complot, întâmplare sau și una și alta.

Ion Cristoiu: Nu știu, dar e o chestie, deci el pleacă, încă o dată, complotul fierbea, da? pleacă și de abia pe 20 august vine când se sparge frontul. Nu-ți vine să crezi. Adică, iată, ce coincidență. Și atunci au trădat generalii și acum au trădat tot generalii. Adică sunt niște paralele între cele două. Și atunci lui Ceaușescu i s-a spus că e terminat, că vine și mareșalului i-au spus, i-a spus și Hitler.

Marius Tucă: Cine i-a spus lui Ceaușescu că e terminat?

Ion Cristoiu: Păi, îi spuneau serviciile secrete că vine tăvălugul.

Marius Tucă: I-au spus?

Ion Cristoiu: Da. Potrivit și rechizitoriului i-au spus, l-au informat.

Marius Tucă: Nu, rechizitoriul făcut după 89, există stenograme, eu nu le-am văzut. Există mărturii scrise sau de altă natură prin care să se demonstreze că știa, eu nu-mi aduc aminte.

Ion Cristoiu: Aveți dreptate. Eu cred că n-avea cum să nu știe. Pentru că știam noi…

Marius Tucă: Pentru că hai să vedem comportamentul lui, domnule Cristoiu.

Ion Cristoiu: Domnul Marius Tucă, dacă știam eu că vine perestroika.

Marius Tucă: Noi nu știam, că nu eram în presă…

Ion Cristoiu: Nu, am zis eu, citeam, urmăream.

Marius Tucă: Dar știați sau nu știați?

Ion Cristoiu: Că vine, da.

Marius Tucă: Pentru că sunt foarte mulți oameni care vorbesc despre decembrie 89, că nu le trecea prin minte că nu o să mai fie Ceaușescu. Că nu era nici măcar la o sută de…

Ion Cristoiu: Asta sunt de acord, nici mie nu-mi trecea. Că va veni… că în tot Estul este o perestroika știam, adică și urmăream toată evoluția de la Budapesta, de la Praga, o urmăream că nu eram chiar așa de rupt. Deci și atunci eram observator al vieții politice. Dar nu credeam că Ceaușescu, eu, în veci, că o să cadă. Părea foarte puternic.

Niciun moment, nici eu, nici liderii Securității, nici lideri ai Armatei nu am văzut în căderea lui Ceaușescu venirea capitalismului.

Marius Tucă: Credeați că o să vină tăvălugul, dar nu faptul că avea să cadă Nicolae Ceaușescu.

Ion Cristoiu: Unu și în al doilea rând, domnul Marius Tucă, e foarte important, că acum vorbesc de pe pozițiile unui om care a fost în presă și șef atunci, niciun moment, nici eu, nici liderii Securității, nici lideri ai Armatei nu am văzut în căderea lui Ceaușescu venirea capitalismului. Nu. Am văzut venirea unui tip mai luminat, pentru că Iliescu avea în aparat, în nomenclatură imaginea asta de tip dat afară de Ceaușescu că era mai luminat, și știam ce e la Moscova. La un moment dat, eu eram în relații foarte bune cu Dinescu chiar dacă el era…

Marius Tucă: Era urmărit, era ostracizat și așa mai departe.

Ion Cristoiu: Chiar am fost la el acasă, cred că chiar în perioada respectivă, Mașa Dinescu, soția lu, Dumnezeu să o ierte, a tradus pentru revista Teatru Mihail Bulgakov, cred că prin august 89, și nu o să uit asta că Mircea Dinescu mi-a zis care este apropierea dintre un politician și o muscă, era un banc din perestroika, poate fi omorât cu un ziar. Și el era fascinat. O altă amintire pe care nu am spus-o niciodată este următoarea: Eu avem, fiind la revista Teatru, la Elias ne duceam la policlinică și acolo, așteptând, era cred că prin noiembrie 89…

Marius Tucă: Noiembrie, ultimul bal.

Ion Cristoiu: Da, foarte interesant, așteptau foștii. Ăia ilegaliștii, staliniștii.

Marius Tucă: Foștii, da.

Ion Cristoiu: Și toți erau încântați ce a dat aseară la Moscova. Deci ați înțeles, ei prindeau… deci ei nu erau încântați de ce dă Vocea Americii…

Marius Tucă: Ci de ceea ce dădeau… Era vizita lui Ceaușescu la Moscova?

Ion Cristoiu: Nu, de ce dădeau la televizor, erau încântați de ce se întâmplă la Moscova.

Marius Tucă: A, de ce dădeau la televizor. Nu, dar a fost și vizita, cred că a fost tot atunci.

Ion Cristoiu: Eu am dat un exemplu ca să înțeleagă telespectatorii…

Marius Tucă: Atmosfera, starea și așa mai departe.

Ion Cristoiu: Atmosfera era de cădere a lui Ceaușescu dar înlocuirea lui cu unul luminat. Nimeni nu-și imagina că va veni până la urmă capitalismul.

Marius Tucă: Mai aveți ceva de spus în apărarea dumneavoastră cu decembrie 89.

Ion Cristoiu: Nu știu, întrebați-mă dumneavoastră.

Marius Tucă: Păi, bun. 22, v-ați dus, ați văzut, Ceaușescu fugise din Comitetul Central, să nu vă faceți că uitați, noi doi am făcut în acești 30 de ani nenumărate emisiuni și am scris despre revoluție mai bine de… deci aduceți-vă aminte de emisiunea aia de 10 ore în Comitetul Central când am vorbit despre ultimele zile ale lui Ceaușescu și au participat toți martorii oculari începând cu generalul Stănculescu și terminând cu Paisie, care era taximetrist în momentul ăla, cel care i-a găsit pe Ceaușești la Institutul de Plante, acolo la Târgoviște, și a stat cu ei până în momentul în care au fost executați și după.

Ion Cristoiu: Eu am depus acum mărturie ca cetățean, n-am depus mărturie ca om…

Marius Tucă: Ca cetățean, bun. Pe 22 decembrie ce ați făcut seara? Ați stat la televizor, că ce era să faceți.

Ion Cristoiu: Nu cred.

Marius Tucă: Ați fost în Piață? În Piață s-a început să se tragă.

Ion Cristoiu: Nu, n-am fost în Piață. Vă mai dau încă un alt amănunt ca să se înțeleagă atmosfera că e greu de înțeles. Repet, îmi duceam veacul la Revista Teatru. Pe 20 seara, când Ceaușescu a ținut acel discurs, eu nu aveam televizor la Revista Teatru, era un televizor la tipografie, că tot acolo era o tipografie, la un etaj și m-am dus să văd. Domnul Tucă, nu era de loc jubilație, era o mare neliniște. Deci oamenii ăia care erau acolo…

Marius Tucă: Pentru că se auzise de Timișoara. Noi, începând cu 16 decembrie, ascultam Europa Liberă, copii fiind sau mai puțin copii, și auzeam că acolo au fost…

Ion Cristoiu: Da, domnul Marius Tucă, dar contrar la ce-mi spune mie Iliescu și alții, nu era jubilație că pică Ceaușescu, era neliniște.

Marius Tucă: Nu, aș spune teamă, mai degrabă.

Ion Cristoiu: Tensiune, teamă.

Marius Tucă: Nu numai neliniște.

Ion Cristoiu: Teamă, teamă. Era o teamă, se întâmpla ceva. Adică oamenii ăia de acolo care îl ascultau pe Ceaușescu spunând că la Timișoara… nu știau nimic, dar nu așteptau să cadă Ceaușescu, le era teamă.

Marius Tucă: Era o teamă apropo de ce se poate întâmpla, că se poate întâmpla orice, absolut. Am trăit și eu teama asta.

Ion Cristoiu: Păi da, nu știau nimic. Era o teamă, cine spune că era o jubilație și că lumea aștepta să…

Marius Tucă: Asta a început mai încolo, în momentul în care…

Ion Cristoiu: Era o tensiune, o neliniște, adică…

Marius Tucă: Bun. Când ați văzut, pentru că de aici începem să discutăm despre lucrul cel mai important, vorbim despre faptul că Iliescu și Gelu Voican Voiculescu sunt acuzați de crime împotriva umanității și aici e un subiect incredibil unde dumneavoastră aveți nenumărate argumente și, mai mult decât atât, aveți nenumărate informații pentru că ați scris în acești 30 de ani. Până la momentul în care a început să se tragă în București, da?

Ion Cristoiu: De la… din Piața…

Marius Tucă: Când ați văzut, vă întreb acum, vă aduceți aminte, ce ați crezut, ce s-a întâmplat? Se vorbea despre teroriști?

Ion Cristoiu: N-am crezut un moment că sunt teroriști.

Marius Tucă: N-ați crezut niciodată.

Ion Cristoiu: Vă spun câteva lucruri, eu am mers în zilele alea pe jos că de la Ștefan cel Mare până la Revista Teatru n-aveai cum, niciun autobuz… Unu, primul lucru care m-a surprins, noi la Revista Teatru, aproape de Teatrul Mic, este acolo o zonă de maidan și era un tanc care trăgea într-una în prostie. Și toți ăia de la mine, că eu m-am dus după asta 24, 25, m-am dus la Revistă, ăia de acolo, secretara, să tragem storurile și eu am zis băi, eu nu cred. Nu știu de ce nu am crezut. Doi, de la Ștefan cel Mare până la Victoriei eu mergeam cu metroul și acolo aveam o altă problemă, tineri care ne controlau…

Marius Tucă: La metru, să vadă dacă aveți arme și așa mai departe… că sunteți teroriști.

Ion Cristoiu: Care nu întâmplător au fost coborâți în metrou adică ei în loc să se ocupe, că e foarte important în loc să stea pe străzi și să strige jos Iliescu, ei erau în metrou că aia a fost șmecheria.

Marius Tucă: De ce să strige jos Iliescu? Cine striga atunci când toată lumea pupa televizorul când îl vedeau pe Iliescu și pe Roman.

Ion Cristoiu: Nu e așa. Nu e, nu, nu.